TERMENI ȘI CONDIȚII GENERALE
INTRODUCERE
Acest site este operat de CALIFORNIA HOLDING SRL, cu sediul în Sat. Sfântul Ilie, Com. Șcheia, Str. Dealul Crucii, nr.64, Jud. Suceava, CUI 37192428, reprezentată legal de Dl. Golea Alexandru și convențional de av. Zoița Dumitru Daniel.
Prezentul document stabilește termenii și condițiile de utilizare a acestui site web și condițiile de programare, prin intermediul acestui site web (denumit în continuare “Termeni și Condiții”).
UTILIZATORUL va citi cu atenție Termenii și Condițiile înainte de a utiliza acest site web și de a efectua orice operațiune prin intermediul acestuia.
Politica de confidențialitate, Politica de înscriere și participare la seminar, Politica privind modulele Cookie, precum și orice alte politici sau documente la care se face referire în cuprinsul acestui document, fac parte din prezenții “Termeni și Condiții”.
Prin acceptarea “Termenilor și Condițiilor”, UTILIZATORUL este, de asemenea, de acord cu Politica de confidențialitate CALIFORNIA HOLDING, precum și cu toate celelalte Politici, orientări aplicabile în mediul online, precum și toate legile și reglementările în vigoare.
Dacă UTILIZATORUL nu este de acord cu prezenții “Termenii și Condiții”, este rugat să nu utilizați acest site web.
CALIFORNIA HOLDING își rezervă dreptul de a modifica în orice moment “Termenii și Condițiile”.
Orice modificări aduse Termenilor și Condițiilor vor intra în vigoare numai pentru accesările sau vizitele noi pe site, înregistrate după publicarea modificărilor respective pe acest site web. Astfel, UTILIZATORUL este rugat să verifice secțiunea aferentă “Termenilor și Condițiilor”, înainte de fiecare operațiune, pentru că este posibil să fi intervenit modificări de la ultima vizită.
UTILIZATORUL se va asigura că revine periodic la această pagină pentru a se asigura că este familiarizat cu cea mai recenta versiune a acestor “Termeni și Condiții”.
UTILIZATORUL poate determina momentul când “Termenii și Condițiile” au fost ultima dată actualizați sau modificați, prin citirea mențiunii situată sub titlul “Termeni și Condiții CALIFORNIA HOLDING ”, mențiune denumită “actualizați la data de ….”
În măsura în care exista un conflict între acești “Termeni și Condiții CALIFORNIA HOLDING ” și alți Termeni și Condiții suplimentari și speciali prezentați pe site, “Termenii și condițiile” suplimentare și speciale vor prevala.
Acești “Termenii și Condiții” se aplică pe toate site-urile deținute și / sau operate de CALIFORNIA HOLDING, incluzând însă fără a se limita la site-ul pe care sunt postați Termenii și Condițiile, precum și pe versiunile mobile ale acestora, rețele de socializare și aplicații (numite în mod colectiv, “Site-ul”), dar și serviciilor disponibile pe sau prin intermediul Site-ului (“Serviciile”).
DEFINITIILE TERMENILOR FOLOSITI ÎN PREZENTUL DOCUMENT
Prezenții “Termeni și Condiții” se vor aplica tuturor accesărilor sau vizitelor pe site, precum și serviciilor prestate de către CALIFORNIA HOLDING (reprezentat în cadrul prestărilor de servicii constând în organizarea de semănării privind subiecte de educație antreprenorială de către societatea S.C. CALIFORNIA HOLDING S.R.L.), prin intermediul site-ului său.
În cuprinsul prezenților “Termeni și Condiții”, termenii de mai jos vor avea următoarea semnificație:
COMUNICARE – înseamnă orice forma de comunicare destinată să promoveze, direct sau indirect, serviciile, imaginea, numele ori denumirea, firma sau emblema entităților reunite sub denumirea de brand CALIFORNIA HOLDING;
COOKIE – înseamnă un fișier de mici dimensiuni, în general alcătuit din litere și cifre, care este descărcat în memoria unui calculator (sau altui echipament folosit pentru navigare online – telefon mobil, tabletă, etc), atunci când utilizatorul accesează site-ul web folosit în scopul de a asigura o interacțiune mai rapidă și mai ușoară între utilizatori și site-urile web;
DATE CU CARACTER PERSONAL – orice informații referitoare la o persoană fizică identificată sau identificabilă; o persoană identificabilă este acea persoană care poate fi identificată, direct sau indirect, în mod particular prin referire la un număr de identificare ori la unul sau la mai mulți factori specifici identității sale fizice, fiziologice, psihice, economice, culturale sau sociale;
CALIFORNIA HOLDING – înseamnă denumirea de brand sub care se prezinta societatea S.C. CALIFORNIA S.R.L, dar și colaboratorii acesteia, respectiv ȘTEFAN VALENTIN MANDACHI;
LINK – înseamnă o referință, legătură, element de navigație într-un document electronic către alte părți ale aceluiași document, alte documente sau secțiuni din alte documente, spre care un utilizator este trimis atunci când accesează elementul de navigație;
NEWSLETTER – înseamnă un buletin periodic comunicat de către CALIFORNIA HOLDING utilizatorilor săi care si-au exprimat în mod expres consimțământul pentru a primi astfel de comunicări, și care cuprinde știri, informații despre activitățile, proiectele, noutățile precum și serviciile furnizate de CALIFORNIA HOLDING, destinate utilizatorilor săi;
OPERATOR – reprezintă societățile care se reunesc sub denumirea de brand CALIFORNIA HOLDING;
SITE WEB – înseamnă site-ul http://www.mentormag.ro/;
SECTIUNE – înseamnă o secțiune de pe site-urile http://www.mentormag.ro/;
SPAM – înseamnă orice comunicare comerciala nesolicitata interzisa de lege atâta timp cat nu exista acordul explicit al destinatarului (utilizatorului). CALIFORNIA HOLDING nu încurajează SPAM-ul și nu va proceda la asemenea comunicări către utilizatorii săi;
STOCAREA – păstrarea pe orice fel de suport a datelor sau informațiilor;
UTILIZATOR – este orice persoana fizica care navighează pe site și vizualizează conținutul de pe acesta în anumite condiții, fără a fi necesar să se înregistreze cu un nume de cont și parolă. În cazul în care UTILIZATORUL va participa la semănării online sau alte forme organizate de CALIFORNIA HOLDING și colaboratorii săi, este necesară înregistrarea cu user și parolă;
VIZITĂ – înseamnă orice accesare de către o persoană a site-ului http://www.mentormag.ro/ sau a unei subsecțiuni din acesta;
PRELUCRAREA DATELOR CU CARACTER PERSONAL – orice operațiune sau set de operațiuni care se efectuează asupra datelor cu caracter personal, prin mijloace automate sau neautomate, cum ar fi colectarea, înregistrarea, organizarea, stocarea, adaptarea ori modificarea, extragerea, consultarea, utilizarea, dezvăluirea către terți prin transmitere, diseminare sau în orice alt mod, alăturarea ori combinarea, blocarea, ștergerea sau distrugerea;
UTILIZAREA SITE-ULUI WEB
UTILIZATORUL va putea naviga prin site-ul web și va putea vizualiza conținutul acestuia după ce se va înregistra cu un nume de cont și o parola.
UTILIZATORUL este responsabil pentru toate accesările sau vizitele efectuate pe site-ul web de către acesta, indiferent dacă sunt sau nu autorizate de UTILIZATOR.
De asemenea, UTILIZATORUL este de acord:
(i) să furnizeze informații adevărate, exacte, actuale și complete despre acesta, și
(ii) să mențină și să actualizeze prompt informațiile furnizate pentru că acestea sa fie a, exacte, actuale și complete.
Dacă furnizează orice informații care sunt false, inexacte, sau incomplete, sau CALIFORNIA HOLDING are motive întemeiate de a suspecta că aceste informații sunt false, inexacte, sau incomplete, CALIFORNIA HOLDING are dreptul de a refuza orice solicitare și / sau de a nu da curs solicitărilor, la libera sa alegere.
Datele și informațiile furnizate de UTILIZATOR sunt supuse Politicii de confidențialitate și Politicii de protecție a datelor cu caracter personal.
Prin utilizarea de către UTILIZATOR a site-ului este de acord cu colectarea și utilizarea (așa cum sunt prezentate în Politica de confidențialitate și în Politica de protecție a datelor cu caracter personal) anumitor informații despre UTILIZATOR, inclusiv transferul acestor informații pentru depozitarea, prelucrarea și utilizarea de către S.C. CALIFORNIA HOLDING S.R.L. și a punctelor lor de lucru.
CALIFORNIA HOLDING nu este răspunzătoare pentru nici un prejudiciu cauzat sau în legătură cu furtul datelor din cauza incapacității UTILIZATORUI de a lua măsuri rezonabile, divulgarea de către UTILIZATOR a datelor furnizate sau autorizarea de către UTILIZATOR acordată unei alte persoane de a utiliza datele UTILIZATORULUI.
COD DE CONDUITĂ APLICABIL PENTRU UTILIZAREA SITE-ULUI WEB
În legătură cu utilizarea de către UTILIZATOR a site-ului web precum și în legătură cu conținutul pe care îl completează UTILIZATORUL că și utilizator în formularul de contact pus la dispoziție de către CALIFORNIA HOLDING este de acord că nu va proceda la următoarele acțiuni și nici nu va permite nimănui, direct sau indirect să:
comunice, transmită sau pună la dispoziție orice conținut sau informație pe care nu are dreptul sa o pună la dispoziție în conformitate cu orice lege sau dispoziție contractuală; comunice, transmită sau pună la dispoziție, informații care nu sunt publice sau informații personale care permit identificarea unei alte persoane, fără consimțământul explicit al acelei persoane; comunice, transmită sau pună la dispoziție, informații care încalcă orice patent, marcă comercială, secret comercial, drept de autor sau alte drepturi de proprietate ale vreunei părți în alt mod; restricționeze sau împiedică accesul altor utilizatori în accesarea sau vizitarea site-ului, inclusiv dar fără a se limita la metode de „hacking” sau modificarea interfeței site-ului; accesarea sau încercarea de accesare a site-ului web sau a unor secțiuni ale acestuia prin orice alt mijloc decât prin interfața dedicată utilizatorilor; modificarea site-ului în orice mod sau orice forma, în scopul de a obține acces neautorizat la site; utilizarea site-ului sau a materialelor pentru orice scop ilegal; folosirea site-ului sau a materialelor de pe site în orice scop ilegal, injust sau cu rea-credință; exprimarea în md expres sau în mod implicit a unor declarații, prezentând-le că fiind aprobate de CALIFORNIA HOLDING, fără acordul CALIFORNIA HOLDING acordat în prealabil, în forma scrisa; prezentarea că fiind o alta persoana sau reprezentant al unei entități, indiferent dacă aceasta este o informație adevărată sau una fictiva, inclusiv că și colaborator al CALIFORNIA HOLDING sau reprezentant al CALIFORNIA HOLDING; transmiterea oricărui conținut sau informație care este ilegal, fraudulos, amenințător, abuziv, calomnioase, defăimătoare, obscene, pornografice, de ură, vulgare sau în alt mod, sau încalcă drepturile CALIFORNIA HOLDING sau ale unei terțe părți, drepturi de proprietate intelectuală sau a altor drepturi; transmiterea oricărui material sau a unor informații care nu sunt publice cu privire la societățile comerciale fără autorizația de a face acest lucru; transmiterea oricărui secret comercial al unei terțe părți; sau transmiterea oricăror reclame, solicitări, oportunități de investiții sau alte comunicări comerciale nesolicitate – denumite și mesaje SPAM (cu excepția celor permise în mod expres altfel de către CALIFORNIA HOLDING); utilizarea site-ului pentru a face rău minorilor în orice fel; transmiterea oricărui program software sau a altor materiale care conțin viruși sau alte elemente de natură distructivă; modificarea, adaptarea, traducerea, vinderea, sau dezasamblarea oricărei părți a site-ului sau încercarea de a deriva orice cod sursă sau idei care stau la baza sau algoritmi de orice parte a Site-ului; eliminarea oricăror drepturi de autor, mărci comerciale sau alte drepturi de proprietate conținute pe Site; comportamente de hărțuire în mediul online; crearea de legături către orice pagină sau conținut de pe Site, fără autorizație scrisă obținută în prealabil de la reprezentanții CALIFORNIA HOLDING; folosirea oricăror programe de tipul robot sau a unui dispozitiv manual sau automat pentru a prelua date sau reproduce informațiile sau structura de navigare sau prezentarea Site-ului sau conținutul fără acordul CALIFORNIA HOLDING prealabil în scris, inclusiv în ceea ce privește orice imagine afișat pe site; culegerea sau colectarea de informații despre vizitatorii site-ului fără acordul expres al acestora; încălcarea oricăror legi aplicabile local, național sau internațional, incluzând, dar fără a se limita la acestea, precum și orice regulamente cu putere de lege, dar și reglementările europene.
Acțiunile prezentate mai sus vor constitui o încălcare a acestor „Termeni și Condiții”.
De asemenea, prin acceptarea prezenților „Termeni și Condiții” UTILIZATORUL declară că a înțeles că transmiterea și procesarea tehnică a site-ului, inclusiv de conținut de utilizare, poate implica transmisii prin diferite rețele și modificări pentru a se conforma și adapta la cerințele tehnice de conectare la rețele sau dispozitive existente astăzi în mediul online.
În cazul în care UTILIZATORUL alege să prezinte orice idei, sugestii, documente și / sau propuneri în cadrul formularului de contact pus la dispoziție de către CALIFORNIA HOLDING recunoaște și este de acord că:
mesajele UTILIZATORULUI nu conțin informații confidențiale sau protejate; CALIFORNIA HOLDING nu este și nu poate fi răspunzător pentru conținutul mesajelor transmise; CALIFORNIA HOLDING nu este ținut de nici o obligație de confidențialitate, explicite sau implicite, cu privire la datele furnizate; CALIFORNIA HOLDING are dreptul de a utiliza sau dezvălui (sau de a alege să nu utilizeze sau sa dezvăluie) aceste comunicări în orice scop, în orice mass-media din întreaga lume; mesajele și informațiile transmise de UTILIZATOR vor deveni în mod automat proprietatea CALIFORNIA HOLDING; UTILIZATOR nu are dreptul la nici o compensație de orice fel de la CALIFORNIA HOLDING în nici un caz.
DREPTURI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ ȘI RESTRICȚII LA UTILIZARE
Sub rezerva respectării acestor „Termenii și Condiții”, UTILIZATORUL poate utiliza Materialele exclusiv pentru uzul personal, necomercial, cu condiția să nu elimine nici un drept de autor sau alte drepturi de proprietate conținute de acestea.
Sub rezerva respectării acestor „Termenii și Condiții”, poate utiliza Site-ul și Materialele exclusiv pentru uzul său personal cu condiția că să nu utilizeze, reproducă, modifice, afișeze, distribuie, să creeze lucrări derivate sau eludeze orice măsură tehnologică prin care se controlează în mod eficient accesul la Site și / sau materiale în orice mod, inclusiv, fără a se limita la, manual sau automat, în orice scop.
Folosirea Site-ului și a materialelor pentru orice alt scop decât cele autorizate în mod expres în acești „Termenii și Condiții”, este o încălcare a drepturilor de autor CALIFORNIA HOLDING și a altor drepturi de proprietate, și este strict interzisă.
Site-ul, inclusiv partea software, baze de date, informațiile, conținutul, codurile de calculator, idei, know-how și materiale (precum și toate modificările și lucrările derivate ale acestora, precum și orice proprietate intelectuală și alte drepturi legate de acestea sau care sunt conținute în acesta) inclusiv, fără a se limita la, selecția, secvența “look and feel” și dispunerea elementelor, precum și succesiunea „ferestrelor” este deținut și operat de CALIFORNIA HOLDING și vor rămâne proprietatea exclusivă a CALIFORNIA HOLDING.
UTILIZATORUL este de acord că Site-ul este protejat prin dreptul de autor, mărcile comerciale și alte legi. În plus, confirmă că nu dobândește nici un drept de proprietate, prin utilizarea Site-ului sau a Materialelor, că nu va contesta în orice mod care ar putea afecta proprietatea CALIFORNIA HOLDING a site-ului și conținutul acestuia.
Mărcile comerciale, logo-urile și mărcile de servicii afișate pe Site (denumite colectiv “Mărci”) sunt mărci comerciale înregistrate și neînregistrate ale CALIFORNIA HOLDING și ale PARTENERILOR CALIFORNIA HOLDING.
Mărcile comerciale pentru proprietatea CALIFORNIA HOLDING, înregistrate sau neînregistrate, nu pot fi utilizate în legătură cu orice serviciu care nu este oferit de CALIFORNIA HOLDING, în orice mod care ar putea să provoace confuzie în relația cu clienții, sau în orice mod care denigrează CALIFORNIA HOLDING.
Nimic de pe acest site nu trebuie interpretat ca acordarea, explicită sau implicită, sau în alt mod, unui drept de a utiliza orice marca comercială, fără permisiunea expresă scrisă a CALIFORNIA HOLDING sau PARTENERILOR CALIFORNIA HOLDING.
Utilizarea necorespunzătoare a oricărei Mărci comerciale este interzisă, iar CALIFORNIA HOLDING va pune în aplicare în conformitate cu dispozițiile legale drepturile sale de proprietate intelectuală în astfel de mărci, inclusiv prin litigii de natură civila și / sau penală.
Mărcile comerciale deținute de CALIFORNIA HOLDING pot fi identificate în lista mărcilor publicate în Buletinele Oficiale de Proprietate Intelectuală.
LINK-URI.
Ca un avantaj pentru utilizatorii site-ului CALIFORNIA HOLDING, se pot furniza link-uri către site-uri web ale unor terțe părți.
Daca UTILIZATORUL folosește aceste link-uri, va părăsi site-ul CALIFORNIA HOLDING. Relațiile cu terțe părți, prin intermediul acestor link-uri către acele site-uri sau aplicații ale terțelor părți privesc strict relația dintre UTILIZATOR și terțele părți.
Cu excepția cazului în care se precizează în mod expres altfel, CALIFORNIA HOLDING nu este responsabil pentru conținutul, produsele sau serviciile oferite pe sau prin intermediul unor astfel de site-uri web, ori pentru orice actualizări sau modificări ale acestor site-uri, pentru utilizarea sau incapacitatea de a utiliza astfel de site-uri sau alte practici ale acestor site-uri, precum și faptul că CALIFORNIA HOLDING oferă astfel de legături nu indică nici o aprobare sau susținere a oricărui material conținut pe orice site.
Site-urile terțelor părți nu sunt sub controlul CALIFORNAI HOLDING, și aceasta nu va face nici o reprezentare în ceea ce privește calitatea, adecvarea, funcționalitatea sau legalitatea oricăror site-uri la care poate oferi prin link-uri. CALIFORNIA HOLDING își declină orice responsabilitate pentru conținutul, legalitatea, decența sau acuratețea informațiilor, precum și pentru orice produse și servicii, care apar pe orice site-ul / aplicația terțelor părți.
Prin prezenții „Termeni și Condiții” UTILIZATORUL exonerează în mod complet, irevocabil, dar și pentru totdeauna CALIFORNIA HOLDING și renunță la orice pretenție sau cerere pe care ar putea-o avea împotriva CALIFORNIA HOLDING cu privire la astfel de linkuri sau site-uri ale terțelor părți.
ACCESUL MINORILOR
CALIFORNIA HOLDING încurajează părinții să utilizeze supravegherea parentală corespunzătoare pentru a stabili dacă acordă autorizație copiilor minori pentru a accesa Site-ul. Protecțiile care asigură un control parental (cum ar fi serviciile de hardware, software sau de filtrare) sunt disponibile în comerț, acestea putând ajuta UTILIZATORUL la limitarea accesului la materialul care este dăunător pentru minori.
INCĂLCAREA TERMENILOR și CONDIȚIILOR. DAUNE-INTERESE.
Încălcarea acestor “Termeni și Condiții”, inclusiv folosirea neautorizata a site-ului, pot fi cercetate și se pot lua masuri împotriva acestora, inclusiv însă fără a se limita la procese civile, penale sau de altă natură.
UTILIZATORUL înțelege și este de acord că rămâne la libera alegere a CALIFORNIA HOLDING, și fără o notificare prealabilă, că CALIFORNIA HOLDING poate restricționa sau bloca accesul UTILIZATORUI la site sau la serviciile oferite de acesta, că poate anula anumite evenimente, poate refuza sa onoreze anumite servicii în derulare sau servicii viitoare care au legătură cu UTILIZATORUL ori cu o persoana care acționează în mod concertat cu UTILIZATORUL, dacă CALIFORNIA HOLDING consideră că “Termenii și Condițiile”, drepturile CALIFORNIA HOLDING, partenerilor săi sau drepturile altui vizitator sau site sunt încălcate.
DECLARAȚIE DE DECLINARE A RESPONSABILITĂȚII
Site-ul, materialele prezentate pe acesta și orice serviciu obținut prin intermediul prezentului site sunt furnizate că atare fără nici un fel de garanție expresă sau implicită.
UTILIZATORUL își asumă toată răspunderea și riscurile care ar putea reieși din folosirea site-ului și din încrederea acordata acestuia. Nici o opinie, sfat sau declarație a CALIFORNIA HOLDING, fie că este făcută prin intermediul site-ului sau în alta modalitate, nu creează nici un fel de garanție.
CALIFORNIA HOLDING nu oferă nici o garanție, aprobare și nici nu își asumă responsabilitatea pentru orice serviciu publicat sau oferit de către o terță parte prin acest site sau prin orice link, banner sau alt fel de publicitate, iar CALIFORNIA HOLDING nu va fi parte în nici un mod în eventuale tranzacții derulate intre UTILIZATOR și o terță parte.
Utilizarea site-ului și a altor materiale prezentate pe site se face pe propria răspundere a UTILIZATORULUI. De asemenea, UTILIZATORUL este unica persoana răspunzătoare pentru orice daună cauzata sistemului din computerul UTILIZATORULUI sau pentru pierderea de date care ar putea rezulta din descărcarea a oricăror astfel de materiale.
Sfaturile sau informațiile, fie că sunt acordate oral fie în scris, obținute de UTILIZATOR din partea CALIFORNIA HOLDING și / sau a oricăror entități care alcătuiesc acest brand sau prin acest site nu va crea nici o garanție care nu este stipulată în mod explicit.
Site-ul sau materialele pot include inadvertențe, erori, informații ori materiale care încalcă acești termeni de utilizare. În plus, modificările neautorizate pot fi făcute de către terțe părți site-ului sau materialelor. Cu toate că CALIFORNIA HOLDING încearcă să asigure integritatea Site-ului, nu garantează cu privire la caracterul complet și la corectitudinea Site-ului.
În cazul în care apare o situație în care caracterul complet și corectitudinea site-ului este pusă la îndoială, UTILIZATORUL este rugat să contacteze CALIFORNIA HOLDING la adresa de e-mail contact@mentormag.ro ,iar dacă este posibil, cu o descriere a materialului care urmează să fie verificat și locația (URL) în cazul în care un astfel de material poate fi găsit pe site, precum și informații suficiente pentru a permite CALIFORNIA HOLDING să contacteze UTILIZATORUL. CALIFORNIA HOLDING va încerca să soluționeze problemele Utilizatorului cât mai curând posibil, având în vedere o perioadă rezonabilă de timp.
RĂSPUNDERE
În cadrul limitelor legale, UTILIZATORUL este de acord și își asumă în mod expres faptul că nici CALIFORNIA HOLDING și nici entitățile care alcătuiesc acest brand, asociații lor, furnizorii lor, colaboratorii ori reprezentanții săi nu sunt și nu vor fi ținuți răspunzători față de UTILIZATOR sau orice terț pentru orice incidente, consecințe, daune directe sau indirecte (inclusiv dar fără a se limita la pierderea unor afaceri, pierderea unor date sau informații ori pierderea profitului) în temeiul oricărui contract sau neglijență în legătură cu site-ul sau materialele prezentate pe site.
PUBLICITATE
Newsletter-ele CALIFORNIA HOLDING sunt transmise prin intermediul entităților care formează brandul CALIFORNIA HOLDING. Astfel, sunt asigurate confidențialitatea și securitatea informațiilor.
În momentul în care UTILIZATORUL completează formularul de contact pus la dispoziție de către CALIFORNIA HOLDING, acesta are posibilitatea să își exprime acordul cu privire la primirea de Newsletter. Opțiunea cu privire la acordul emis de către Client, poate fi modificată în orice moment, prin completarea formularului de dezabonare pus la dispoziție pe pagina principală, denumită și „Home Page” .
Renunțarea la primirea Newsletter-lor nu implică renunțarea la acceptul dat pentru prezenții „Termeni și Condiții”.
POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE
Confidențialitatea datelor UTILIZATOR este foarte importanta pentru noi așadar, toate informațiile personale UTILIZATORUI vor rămâne confidențiale.
CALIFORNIA HOLDING nu va vinde, distribui sau divulga informații despre vizitatorii săi, fără acordul prealabil al acestora și nu va utiliza imaginile, fotografiile sau video-urile utilizatorilor, fără acordul prealabil al acestora.
Informațiile de orice natura furnizate de către Utilizator către CALIFORNIA HOLDING, vor rămâne în proprietatea CALIFORNIA HOLDING.
Prin transmiterea de informații sau materiale prin intermediul acestui site, UTILIZATORUL oferă CALIFORNIA HOLDING acces nerestricționat și irevocabil la acestea, dreptul de a utiliza, reproduce, afișa, modifica, transmite și distribui aceste materiale sau informații. UTILIZATORUL este, de asemenea, de acord ca CALIFORNIA HOLDING să poată utiliza liber, în interes propriu, aceste idei, concepte, know-how-uri sau tehnici pe care i le-a transmis prin intermediul Site-ului.
CALIFORNIA HOLDING va asigura confidențialitatea datelor UTILIZATORULUI, respectiv a datelor introduse în cadrul formularului pus la dispoziție de către CALIFORNIA HOLDING, mai precis a numelui, a prenumelui, e-mail-ul, numărul de telefon, precum și celelalte detalii în legătură cu mesajul transmis pe site, în conformitate cu Politica de confidențialitate și cu Politica de protecție a datelor cu caracter personal.
Cu toate acestea, este responsabilitatea UTILIZATORULUI să se asigure că informațiile furnizate și transmise pe site rămân confidențiale în orice moment și că nu vor fi transmise către terți. Prin acceptarea prezenților “Termeni și Condiții” UTIIZATORUL este de acord să informeze în cel mai scurt timp posibil dacă are, în mod rezonabil, suspiciuni că securitatea datelor UTILIZATORULUI este în pericol.
POLITICA DE PRELUCRARE A DATELOR CU CARACTER PERSONAL
În temeiul Deciziei nr. 200 din 2015 privind stabilirea cazurilor de prelucrare pentru care nu este necesară notificarea în cadrul Autorității de Supraveghere Națională a Datelor cu Caracter Personal, CALIFORNIA HOLDING este scutită de la obligația de a notifica autoritatea de supraveghere.
Cu toate acestea, deși nu mai este necesară efectuarea notificării către Autoritatea de Supraveghere Națională a Datelor cu Caracter Personal, CALIFORNIA HOLDING își va respecta în continuare obligațiile prevăzute în cadrul Legii nr. 677/2001 pentru protecția persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date, modificată și completată.
CALIFORNIA HOLDING are obligația de a administra în condiții de siguranța și numai pentru scopurile specificate, datele personale pe care i le furnizează UTILIZATORUL despre sine.„
- Colectarea și prelucrarea datelor cu caracter personal
Protecția informațiilor în cursul prelucrării datelor personale ale UTILIZATORULUI este o preocupare majoră pentru CALIFORNIA HOLDING. De aceea, CALIFORNIA HOLDING își propune să ofere o experiență online sigură, cu respectarea drepturilor UTILIZATORULUI.
CALIFORNIA HOLDING nu încurajează SPAM-ul, nu furnizează adresa de e-mail a UTILIZATORULUI unor terți (persoane fizice sau juridice), nu vinde, nu oferă, nu face schimb de adrese e-mail obținute prin intermediul acestui site, nu divulgă adresa de e-mail a UTILIZATORULUI altor persoane care accesează paginile acestui site, fără acordul explicit al UTILIZATORULUI. Orice UTILIZATOR care a furnizat explicit pe site, adresa sa de email poate opta că aceasta să fie ștearsă din baza de date. CALIFORNIA HOLDING nu va efectua comunicări comerciale prin posta electronica, cu excepția cazului în care UTILIZATORUL si-a exprimat în prealabil consimțământul expres pentru a primi asemenea comunicări.
Orice persoană care vizitează site-ul și care oferă date sau informații cu caracter personal prin intermediul acestui Site își manifestă acordul în mod expres și neechivoc pentru utilizarea datelor furnizate în scopurile menționate mai jos.
Datele personale vor fi memorate numai dacă sunt oferite voluntar de UTILIZATOR, de exemplu, în contextul completării unui formular, al unui sondaj de opinie sau în cursul executării unui contract (cum ar fi contractarea unui serviciu).
Natura informațiilor solicitate se referă, în special, la date personale (nume, prenume, numere de telefon, adresa de e-mail), însă poate include și alte informații aflate în strânsă legătură cu efectuarea unei programări sau oferirea unui feedback pentru serviciile oferite de CALIFORNIA HOLDING.
Completarea de către UTILIZATOR a formularelor din site echivalează cu acceptarea necondiționată că datele pe care le furnizează prin aceste formulare să fie incluse în baza de date CALIFORNIA HOLDING și cu utilizarea și prelucrarea de către CALIFORNIA HOLDING și colaboratorii săi pentru desfășurarea activităților de prelucrare și prestare a serviciilor de organizare de semănării privind subiecte de educație antreprenorială și / sau management, de gestiune economică – financiară, de marketing și publicitate, statistice, precum și pentru serviciile de comunicații electronice (prin email, SMS sau telefon).
Încetarea operațiunii de prelucrare a datelor cu caracter personal se poate face prin următoarele modalități:
prelucrarea în alt scop, cu consimțământul persoanei vizate; ștergere, distrugere, arhivare.
- Masurile luate pentru asigurarea securității prelucrării datelor cu caracter personal
CALIFORNIA HOLDING garantează securitatea și confidențialitatea datelor găzduite și transmise prin sistemul său informatic, dar nu își asumă responsabilitatea pentru pierderile de informații cauzate de orice defecțiuni sau erori ale softului cu care este dotat și care este furnizat de societăți terțe producătoare de programe de calculator. Deși CALIFORNIA HOLDING a luat măsuri de securitate pentru a preveni pierderea datelor, utilizarea incorectă sau necorespunzătoare și accesul neautorizat, nu se poate garanta securitatea absolută a datelor transferate pe internet.
Orice modificare a datelor cu caracter personal se poate face numai de către utilizatori autorizați desemnați în mod special. În cadrul cursurilor de pregătire a utilizatorilor operatorul face informarea acestora cu privire la prevederile Legii nr. 677/2001 pentru protecția persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date, la cerințele minime de securitate a prelucrărilor de date cu caracter personal, precum și cu privire la riscurile pe care le comportă prelucrarea datelor cu caracter personal. Utilizatorii care au acces la date cu caracter personal sunt instruiți de către operator asupra confidențialității. Utilizatorii sunt obligați să își închidă sesiunea de lucru atunci când părăsesc locul de muncă. Orice date cu caracter personal tipărite pe format fizic, vor fi stocate și arhivate într-o încăpere închisă cu cheie cu acces restricționat. În scopul menținerii securității prelucrării datelor cu caracter personal (în special împotriva virușilor informatici) operatorul ia măsuri care constau în: interzicerea folosirii de către utilizatori a programelor software care provin din surse externe sau dubioase; informarea colaboratorilor care au acces la bazele de date în privința pericolului privind virușii informatici; implementarea unor sisteme automate de devirusare și de securitate a sistemelor informatice; Criptarea datelor prin certificat de securitate SSL pentru criptarea informațiilor care circulă prin canalele din internet intre site și UTILIZATORUL său.
CALIFORNIA HOLDING depune toate eforturile rezonabile, justificate comercial pentru a proteja datele cu caracter personal colectate, analizând noile tehnologii în domeniu și atunci, dacă este cazul, le aplică în vederea upgrade-ului sistemelor sale de securitate.
- Utilizarea și dezvăluirea datelor personale și specificarea scopului
Informațiile pe care UTILIZATORUL le furnizează vor fi tratate în conformitate cu legislația actuală privind Protecția Datelor cu Caracter Personal și vor fi utilizate de către CALIFORNIA HOLDING în următoarele scopuri:
prestarea serviciilor de organizare de semănării privind subiecte de ___________ și / sau management; informarea utilizatorilor / clienților cu privire la statusul cursurilor, prin telefon și prin e-mail; facturarea serviciilor comandate; evaluarea serviciilor oferite; de marketing direct, respectiv informare prin mesaje transmise prin e-mail cu privire la servicii, promoții sau orice alte acțiuni de marketing desfășurate de către CALIFORNIA HOLDING și de partenerii săi și administrare a bazei de date clienți (consumatori), numai în măsura în care persoana vizată și-a exprimat acordul expres și neechivoc pentru prelucrarea e-mail-ului și/sau telefonului în acest scop; efectuarea de studii de piață, de monitorizare a comportamentului consumatorului; prelucrarea și soluționarea de către CALIFORNIA HOLDING a cererilor, întrebărilor și reclamațiilor adresate (a se vedea secțiunea de “CONTACT” afișată pe Site); alte activități întreprinse de CALIFORNIA HOLDING și permise de lege, ce nu fac obiectul unei aprobări din partea destinatarului.
Astfel, CALIFORNIA HOLDING se obligă să nu facă publice datele cu caracter personal transmise de către UTILIZATOR prin intermediul Site-ului, să nu le comercializeze și să nu le dezvăluie către terțe părți, fără acordul prealabil al UTILIZATORULUI.
CALIFORNIA HOLDING poate dezvălui datele cu caracter personal către terți dacă acest lucru este cerut de lege sau în cazurile de bună-credință pentru conformarea cu dispozițiile legale. Atunci când CALIFORNIA HOLDING este solicitată să furnizeze date cu caracter personal în situațiile legale, vor fi dezvăluite doar acele date necesare îndeplinirii stricte a obiectului solicitării.
Conform cerințelor Legii nr. 677/2001 pentru protecția persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date, modificată și completată, CALIFORNIA HOLDING are obligația de a administra în condiții de siguranța și numai pentru scopurile specificate, datele personale pe care le furnizează UTILIZATORUL.
Prin completarea datelor în formularul pus la dispoziție de către CALIFORNIA HOLDING, UTILIZATORUL declara și accepta necondiționat că datele sale personale să fie incluse în baza de date a CALIFORNIA HOLDING și își dă acordul expres și neechivoc că toate aceste date personale să fie stocate, utilizate și prelucrate de către CALIFORNIA HOLDING, entitățile care formează brandul CALIFORNIA HOLDING și colaboratorii acestora pentru desfășurarea și/sau derularea de către CALIFORNIA HOLDING, entitățile care formează brandul CALIFORNIA HOLDING și colaboratorii acestora de activități cum ar fi, dar fără a se limita la, activități comerciale, de promovare a produselor și serviciilor, de marketing, de publicitate, de media, administrative, de dezvoltare, de cercetare de piața, de statistica, de urmărire și monitorizare a vânzărilor și comportamentul consumatorului. De asemenea, UTILIZATORUL își da acordul expres și neechivoc că aceste date personale să poate fi transferate (cedate) de către CALIFORNIA HOLDING entităților care formează brandul CALIFORNIA HOLDING.
- Drepturile utilizatorilor de acces asupra datelor personale
UTILIZATORULUI și toate persoanele care transmit către site, datele personale le sunt garantate drepturile în conformitate cu prevederile Legii 677/2001 pentru protecția persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date, modificată și completată.
Prin citirea Politicii de confidențialitate, Politicii de protecție a datelor cu caracter personal și a „Termenilor și Condițiilor” ale acestui Site, UTILIZATORUL a luat cunoștința faptul că îi sunt garantate drepturile prevăzute de lege, respectiv dreptul de informare, dreptul de acces la date, dreptul de intervenție asupra datelor, dreptul de opoziție, dreptul de a nu fi supus unei decizii individuale, dreptul de a se adresa justiției și libera circulație a acestor date. Totodată, are dreptul de a se opune prelucrării datelor personale ale sale și de a solicita actualizarea, ștergerea totală sau parțială a acestora.
UTILIZATORUL își poate exercita, în mod gratuit și fără nicio justificare, oricare dintre drepturile enumerate mai sus, astfel:
dreptul la informare, respectiv CALIFORNIA HOLDING este obligată să furnizeze informații privind identitatea operatorului de date cu caracter personal, scopul în care se face prelucrarea datelor, dacă furnizarea tuturor datelor este obligatorie și consecințele refuzului de a le furniza, precum și existența drepturilor pe care le are; dreptul de acces, respectiv CALIFORNIA HOLDING are obligația să îi confirme solicitantului dacă prelucrează sau nu date personale, în mod gratuit, în limita unei solicitări pe an, pe baza unei cereri scrise, datate, semnate și expediată pe adresa contact@mentormag.ro; de asemenea are dreptul și asupra posibilității de a consulta registrul de evidență a prelucrării datelor cu caracter personal, de a înainta plângere către autoritatea de supraveghere, dar și de a ataca deciziile operatorului, în conformitate cu dispozițiile legale. dreptul de intervenție asupra datelor, respectiv CALIFORNIA HOLDING are obligația să rectifice, actualizeze, blocheze, șteargă sau transforme în date anonime, în mod gratuit, datele a căror prelucrare nu este conformă dispozițiilor Legii nr. 677/2001 privind protecția persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date, modificată și completată; dreptul de a nu fi supus unei decizii individuale; dreptul de a se adresa justiției; dreptul de a se opune prelucrării datelor personale care îl privesc și de a solicita ștergerea datelor personale. Orice persoana are dreptul de a se opune, pentru motive legitime, la prelucrarea datelor ce o privesc.
De asemenea, CALIFORNIA HOLDING poate furniza datele cu caracter ale UTILIZATORULUI altor societăți cu care se afla în relații de colaborare, precum și entităților care alcătuiesc brandul CALIFORNIA HOLDING, dar numai în temeiul unui angajament de confidențialitate din partea acestora, prin care garantează că aceste date sunt păstrate în siguranța și că furnizarea acestor informații personale se face conform legislației în vigoare.
CALIFORNIA HOLDING se obliga să nu solicite în mod expres date cu caracter personal legate de starea de sănătate a utilizatorilor prin formularul sau de contact.
În ipoteza în care prin completarea datelor în formularul de contact pus la dispoziție de către CALIFORNIA, UTILIZATORUL comunica către CALIFORNIA HOLDING și date referitoare la starea sa de sănătate, acest lucru este făcut numai în baza liberului sau arbitru.
Utilizarea Cookie – urilor
Utilizatorul înțelege și acceptă faptul că CALIFORNIA HOLDING poate culege și păstra date statistice și anonime, fără a identifica persoanele care vizitează acest Site.
Când vizitează Site-ul, serverul de web înregistrează automat date cum ar fi numele furnizorului UTILIZATORULUI de servicii internet și site-ul web de pe care efectuează vizita. Aceste date sunt anonime, fără a exista nicio asociere între acestea și datele personale ale UTILIZATORULUI.
În vederea îmbunătățirii experienței de navigare online și pentru a se asigura că serviciul este relevant pentru nevoile UTILIZATORULUI, Site-ul folosește module cookie și serviciu de analiză web Google Analytics (aparținând companiei Google Inc.). Google Analytics colectează și prelucrează informații statistice pentru a evalua utilizarea de către UTILIZATORUL a site-ului și pentru elaborarea de rapoarte privind activitatea site-ului. Pentru a colecta aceste date, Google folosește cookie uri, dar adresa IP transmisă de către browser-ul din care accesați Site-ul în Google Analytics nu va fi asociată cu alte date deținute de către Google sau de către CALIFORNIA HOLDING.
UTILIZATORUL poate refuza utilizarea cookie-urilor prin ștergerea modulelor cookie din computer (prin accesarea instrucțiunile din meniul browser-ului folosit, făcând click pe butonul Help ⁄ Ajutor). Dacă alege să nu folosească module cookie când vizitează site-ul, unele funcții și pagini nu vor funcționa corespunzător.
Mai multe informații despre politica de utilizare a modulelor cookie, se pot găsi în Politica CALIFORNIA HOLDING privind modulele cookie.
LEGISLAȚIA APLICABILĂ ȘI JURISDICȚIE
Utilizarea prezentului site, a materialelor acestuia precum și a serviciilor la care are acces prin intermediul acestui site sunt guvernate de legislația română.
Orice eventual litigiu care rezultă din sau în legătură cu folosirea site-ului, cu materialele prezentate pe acesta, precum și în legătură cu serviciile la care are acces prin intermediul acestui site se va soluționa pe cale amiabilă sau, în cazul în care aceasta nu va fi posibila, litigiile vor fi soluționate de instanțele judecătorești competente de pe raza Municipiului Suceava.
Orice persoana are dreptul de a se opune în mod gratuit și fără nicio justificare, la prelucrarea datelor sale personale în scopuri de marketing direct. Aceasta are dreptul de a solicita CALIFORNIA HOLDING să șteargă informațiile referitoare la persoana sa, contactând CALIFORNIA HOLDING, în scris, pe adresa: contact@mentormag.ro.
ÎNCETAREA
Acești “Termeni și Condiții” vor rămâne în vigoare până la încetarea lor, în conformitate cu dispozițiile inserate în prezenții “Termeni și Condiții” .
CALIFORNIA HOLDING își rezervă dreptul de a rezoluționa sau denunța unilateral imediat acești “Termeni și Condiții”, precum și / sau de a restricționa accesul la utilizarea Site-ului sau a oricărei Secțiuni a acestuia, în orice moment și din orice motiv, cu sau fără temei, inclusiv, dar fără a se limita la încălcarea repetata a drepturilor de autor. La încetarea acestor “Termeni și Condiții”, dreptul de a utiliza Site-ul va înceta imediat, și UTILIZATORUL va distruge toate materialele obținute de pe site și toate copiile acestora.
UTILIZATORUL este de acord că orice încetare a accesului la sau utilizarea Site-ului poate fi efectuată fără o notificare prealabilă, și că CALIFORNIA HOLDING poate dezactiva sau șterge toate informațiile și fișierele aferente asociate cu acesta, și / sau orice un acces suplimentar la astfel de informații sau fișiere.
UTILIZATORUL este de acord că CALIFORNIA HOLDING nu este răspunzătoare pentru UTILIZATOR sau orice terță parte pentru orice încetare a accesului la Site sau la orice astfel de informații sau de fișiere, și nu este obligat să asigure accesul la fișiere sau informații după orice astfel de rezoluțiune sau denunțare unilaterala.
ALTE CLAUZE
CALIFORNIA HOLDING își rezerva dreptul de a revizui și de a actualiza acești “Termeni și Condiții”, în orice moment, fără o anunțare sau o acceptare prealabilă a utilizatorilor. Astfel, vă rugăm să verificați secțiunea aferentă “Termenilor și Condițiilor”, precum și a Politicilor de confidențialitate, de prelucrare a datelor cu caracter personal și a politicii privind modulele cookie, atunci când accesați Site-ul, pentru că este posibil să fi intervenit modificări de la ultima vizită.
Daca UTILIZATORUL are întrebări cu privire la informațiile cuprinse în această pagină poate să le adreseze la adresa de e-mail: contact@mentormag.ro
CALIFORNIA HOLDING are dreptul, în orice moment, să modifice, să suspende sau să înceteze activitatea online a site-ului precum și prestările de servicii constând în organizarea de semănării privind subiecte de educație antreprenorială și / sau management de societatea S.C. CALIFORNIA HOLDING S.R.L., parțial sau în totalitate, temporar sau permanent, cu sau fără notificare prealabilă. CALIFORNIA HOLDING nu va fi responsabilă pentru nicio modificare, suspendare sau întrerupere a disponibilității serviciului sau, fără că prin această prevedere să se aducă atingere drepturilor pe care legea le recunoaște consumatorilor.
De asemenea, serviciile confirmate de către CALIFORNIA HOLDING, anterior operațiunilor de modificare, suspendare sau încetare dispuse, vor fi în mod corespunzător executate de CALIFORNIA HOLDING.
Acești “Termeni și Condiții” vor rămâne în vigoare și își vor produce efectele, pe toata perioada și pe parcursul căreia UTILIZATORUL vizitează site-ul și în cazul în care încetează să mai aibă calitatea de utilizator al site-ului, va trebui sa respecte în continuare obligațiile din Termenii de utilizare, inclusiv orice obligații de despăgubire și limitările de răspundere.
Daca UTILIZATORUL nu este de acord cu prezenții “Termeni și Condiții” este rugat să nu utilizeze site-ul.
CLAUZE SPECIALE
CALIFORNIA HOLDING și PARTENERII SĂI, implicați în organizarea de seminarii online nu sunt și nu vor fi răspunzători pentru informațiile prezentate în cadrul acestora și nu vor oferi nici un fel de garanție expresă sau implicită.
UTILIZATORUL își asumă toată răspunderea și riscurile care ar putea reieși din încrederea acordată participării sale la seminarii.
Nici o opinie, sfat sau declarație a CALIFORNIA HOLDING și/sau PARTENERILOR săi, fie că este făcută prin intermediul site-ului sau în cadrul seminariilor, nu creează nici un fel de garanție sau obligație pentru aceștia.
CALIFORNIA HOLDING și PARTENERII săi nu oferă nici o garanție, aprobare și nici nu își asumă responsabilitatea pentru sfaturile și informațiile oferite oral sau scris, obținute de UTILIZATOR din partea CALIFORNIA HOLDING și PARTENERILOR săi, iar UTILIZATORUL este unica persoană răspunzătoare pentru orice pierdere, de orice natură, suferită.
În cadrul limitelor legale, UTILIZATORUL este de acord și își asumă în mod expres faptul că nici CALIFORNIA HOLDING și nici entitățile care alcătuiesc acest brand, asociații lor, furnizorii lor, colaboratorii ori reprezentanții săi nu sunt și nu vor fi ținuți răspunzători față de UTILIZATOR sau orice terț pentru orice incidente, consecințe, daune directe sau indirecte (inclusiv dar fără a se limita la pierderea unor afaceri, pierderea unor date sau informații ori pierderea profitului) în temeiul oricărui contract sau neglijență în legătură cu seminariile organizate și/sau materialele prezentate pe în cadrul acestora.
UTILIZATORUL (Cedentul) este de acord să fie filmat/ă, fotografiat/ă și acordă cu titlu gratuit S.C. CALIFORNIA HOLDING S.R.L. reprezentanților, prepușilor și colaboratorilor săi, precum și tuturor persoanelor sau corporațiilor, care acționează cu permisiunea Beneficiarului, dreptul nelimitat de a folosi și publica portrete, înregistrări video sau imagini fotografice care îl/o reprezintă, precum și tipăriturile, diapozitivele sau informațiile digitale importante aferente acestora, în care ar putea fi incluse în totalitate sau parțial, sau modificate ca formă, sau reproduse sub diverse forme, color sau altfel, făcute prin orice mijloc (în studioul propriu sau în altă parte), ca formă de promovare comercială sau orice altă formă legală, în orice format, fotografie, simplu, multiplu, în mișcare sau imagine video, indiferent de modul în care imaginea va fi distribuită (publicată în presă, pe internet sau oriunde altundeva).
UTILIZATORUL renunță la orice drept pe care îl are, de a verifica și aproba modul de utilizare, care ar putea fi ales, al imaginilor respective. De asemenea, scutește CALIFORNIA HOLDING și alte părți, în numele cărora el acționează, de orice revendicare de plată, asociată cu orice formă de daună, fie prevăzută, fie nu, legată de utilizarea artistică sau comercială corespunzătoare acestor imagini.
Prezenta convenție este valabilă pe teritoriul României, dar și în orice altă țară în care CALIFORNIA HOLDING își desfășoară activitatea în orice mod, iar durata prezentei convenții este nelimitată în timp.
Dacă UTILIZATORUL nu este de acord cu aceste clauze, este rugat să-și închidă camera web sau camera prin care i s-ar putea prelua imaginea.
POLITICA DE RETUR
UTILIZATORUL își dă acordul, în mod expres, că executarea a început cu acordul prealabil expres al acestuia și că își va pierde dreptul de retragere după începerea SEMINARULUI de către CALIFORNIA HOLDING.
Conform dispozițiilor Ordonanței de Urgenta nr. 34/2014, privind drepturile consumatorilor în cadrul contractelor încheiate cu profesioniștii orice UTILIZATOR care a achiziționat online servicii comercializate pe site-uri specializate aparținând S.C. CALIFORNIA HOLDING SRL are dreptul de a denunța contractul la distanță in termen de 14 zile, cu excepția contractului de prestări de servicii, după prestarea completă a serviciilor, dacă executarea a început cu acordul prealabil expres al consumatorului și după ce acesta a confirmat că a luat cunoștință de faptul că își va pierde dreptul la retragere după executarea completă a contractului de către profesionist.
Dreptul de renunțarea nu se aplica in cazul persoanelor juridice. Termenul de 14 zile prevăzut pentru exercitarea acestui drept începe sa curgă de la data creditării contului CALIFORNIA HOLDING.
CALIFORNIA HOLDING va rambursa toate sumele pe care le-a primit drept plată din partea UTILIZATORULUI, și, în orice caz, nu mai târziu de 14 zile de la data la care este informat de decizia de retragere din contract a UTILIZATORULUI în conformitate cu dispozițiile legii.
CALIFORNIA HOLDING rambursează sumele menționate prin OP in contul IBAN furnizat de către UTILIZATOR fără a fi în sarcina UTILIZATORULUI plata de comisioane necesare rambursării.